Vremuri complicate

Nuntași puși pe fugă de apariția polițiștilor, la Hotelul Imperium Suceava

Polițiștii au fost sesizați că în local se desfășoară o nuntă cu un număr mare de persoane
Polițiștii au fost sesizați că în local se desfășoară o nuntă cu un număr mare de persoane

Polițiștii de la Biroul de Ordine Publică Suceava s-au deplasat duminică seară pentru a face verificări la Hotelul Imperium de la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, în urma unei sesizări la 112 că în local se desfășoară o nuntă cu număr mare de persoane.
Primul detaliu observat de polițiști a fost că la sosirea lor mai multe persoane ieșeau grăbite din local și se îndreptau spre mașinile din parcare. Polițiștii au găsit mese pregătite pentru nuntă în fața hotelului, dar și în una din sălile din interior, unde erau puse meniurile și băuturile pentru nuntași.
Concluzia polițiștilor a fost că în mod cert nu erau respectate prevederile Legii 55/2020, privind prevenirea și combaterea pandemiei de Covid-19.
Polițiștii au aplicat o amendă de 6.000 de lei administratorul unității hoteliere, dar nu au oprit nunta. Cei care mai erau în zonă au fost îndrumați să respecte regulile, respectiv maximum 20 de persoane în interior, fără a consuma produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice, și 50 de persoane în exteriorul localului, cu respectarea măsurilor de distanțare socială.
Oricum, o parte din nuntași au plecat imediat ce a venit poliția, fără a mai aștepta să vadă ce se întâmplă.
Membrii familiei Mandachi prezenți la fața locului le-au spus polițiștilor că nu consideră că au încălcat legea.
De remarcat că în ultimele săptămâni polițiștii au descins la mai multe localuri din Suceava și împrejurimi la care se organizau nunți și au dat amenzi. De regulă, polițiștii au acționat în urma unor sesizări la 112, ceea ce duce cu gândul în special la concurența dintre cei care au localuri și frustrările legate de pierderea clienților pentru a fi respectate regulile, care însă nu sunt respectate nici pe departe peste tot.

Recomandări

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro