Statistică

Numărul asistaților social din Suceava a scăzut cu peste 60%

Doar 0,1% dintre locuitorii municipiului Suceava sunt încadrați ca asistați social, contrar unor opinii exprimate recent, în spațiul public.
„Am văzut că unii se încălzesc pentru campania electorală și acuză primarul Sucevei de cheltuirea banilor pentru asistență socială. În momentul în care am ajuns primar al municipiului Suceava erau undeva la 380 de asistați sociali, astăzi mai sunt 132. S-a redus numărul lor cu 62,2%”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pentru ca situația să fie mai clară, acesta a prezentat și câteva date statistice pentru ultimii cinci ani.
Astfel, în 2012 au fost 132 de persoane care au beneficiat de ajutoare sociale, în 2013 – 130 de persoane, în 2014 – 136 de persoane, în 2015 – 141 de persoane, în 2016 – 140 de persoane, iar în 2017 – 132 de persoane.
„Practic, undeva la 100 de persoane din cei 100.000 de locuitori ai municipiului sunt asistați social. Am vrut să aduc la cunoștință pentru că unii m-au întrebat dacă sunt într-adevăr așa de mulți asistați social în Suceava”, a adăugat Lungu, precizând că nu are rost să mai discute acest subiect exploatat electoral de unii, pentru că nu are timp de pierdut, fiind foarte mult de lucru pentru gestionarea activităților municipalității.

Recomandări

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Consiliul Local Vatra Dornei a decis interzicerea sălilor de jocuri de noroc la propunerea primarului Marius Rîpan

Consiliul Local Vatra Dornei a votat în unanimitate pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în acest municipiu

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan: „Ilie Bolojan nu a înțeles că reformele nu înseamnă doar tăieri, măriri de taxe și automat sărăcirea populației”

Consilierii locali votează miercuri reorganizarea Primăriei Suceava: posturi vacante desființate și personal transferat

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava