Decizie CJ

Noul spital de urgență ar trebui construit într-un an

O decizie trimisă în scris de către Consiliul Județean Suceava către Autoritatea de Sănătate Publică stârnește stupoare în rândul factorilor de decizie din sănătatea suceveană. Conform celor declarate de către directorul executiv al ASP Suceava, doctor Alexandru Paziuc, în documentul care atestă faptul că terenul pe care urmează a fi construit noul spital de urgență a fost trecut în administrarea autorității, se menționează că dacă în decurs de un an de zile clădirea nu este finalizată terenul va fi luat din administrarea ASP.
Alexandru Paziuc a explicat că este imposibil ca un spital cu o capacitate de 400 de paturi să fie ridicat într-un timp atât de scurt, mai ales că va dura ceva timp până când lucrările vor demara efectiv, din moment ce nu s-a întocmit încă studiul de fezabilitate. „Dacă se spunea că ni se ia terenul în condițiile în care într-un an de zile nu ar fi demarat lucrările de construcții sau dacă termenul pentru finalizarea clădirii era de 2-3 ani de zile, ar fi fost cu totul altceva, ar fi fost justificată o astfel de prevedere. Noi o să facem tot ce putem pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede, însă întocmirea documentației va dura ceva timp și nu va fi posibil ca spitalul să se finalizeze în decurs de un an”, a precizat directorul executiv al ASP Suceava. Acesta a spus că fondurile necesare construcției noului spital de urgență vor fi alocate de către Ministerul Sănătății Publice.
Consiliul Județean a aprobat recent transferul unei suprafețe de teren de peste 38.000 metri pătrați situate în curtea Spitalului Vechi din Suceava, către ASP, pentru a putea include Suceava în proiectul național de construcție a 20 de spitale de județene de urgență.

Recomandări

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă
Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă

Crescătorul de animale exotice Dorin Șoimaru, din nou la spital, de această dată după un accident rutier. Era băut la volan