Al treilea pod

Noul pod peste râul Suceava, ridicat în 4 luni și 20 de zile

Al treilea pod peste râul Suceava, ridicat în patru luni si 20 de zile
Al treilea pod peste râul Suceava, ridicat în patru luni si 20 de zile

Lucrările de montare a grinzilor noului pod peste apa Sucevei, Podul Unirii, au fost finalizate sâmbătă seara.
„Putem spune că mai avem un pod în Municipiul Suceava. În 4 luni și 20 de zile podul a fost ridicat. Felicitări constructorului!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care a asistat la lucrările de amplasare și asamblare a grinzilor, cu macarale de mare tonaj.
Structura de rezistență a podului a fost finalizată recent, fiind turnate două culei și trei pile, iar de vineri dimineață s-a început montarea grinzilor – în total 24.
Cel de-al treilea pod peste apa Sucevei are o lungime de 104,4 m carosabil, o lățime totală de 11,20 m și câte 1,5 metri de o parte și de alta vor funcționa drept trotuare.
Contractul pentru construirea unui nou pod peste râul Suceava a fost semnat cu asocierea SC Cornell’s Floor SRL Botoșani, SC Comir SRL Botoșani și SC Aria Construct SRL Alba Iulia. Termenul de realizare este de 24 de luni de la semnarea contractului, care a avut loc în decembrie 2018, dar conform edilului sucevean, există mari șanse ca din primăvară să fie deschisă circulația pe acest nou traseu.

Cel de-al treilea pod peste apa Sucevei are o lungime de 104,4 m 2
Cel de-al treilea pod peste apa Sucevei are o lungime de 104,4 m 2
Al treilea pod peste râul Suceava, ridicat în patru luni si 20 de zile
Al treilea pod peste râul Suceava, ridicat în patru luni si 20 de zile

Recomandări

Șantierul nepăsării din centrul municipiului Suceava. Zeci de oameni afectați de un constructor neserios și neplătit

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)