Rădăuți

Noul pasaj CFR, inaugurat în prezența a peste o sută de rădăuțeni

Primarul Aurel Olărean taie panglica inaugurală

Traficul rutier din municipiul Rădăuți va fi mult mai „aerisit” după ce la finele săptămânii trecute administrația locală a inaugurat o nouă rută, atât pentru traficul greu, cât și pentru cel ușor, rută care va ocoli centrul localității și va face legătura între intrările în municipiu dinspre Suceava și Sucevița-Marginea. Inițiativa aparține primarului Aurel Olărean, iar prin devierea circulației rutiere pe noul traseu, „vom mai aerisi circulația din zona centrală, vom proteja zona istorică, dar și gospodăriile localnicilor care au case situate pe drumurile pe care circulă acum mașinile grele”, după cum a declarat edilul-șef.
Sâmbătă la prânz, după o slujbă de sfințire, în prezența a peste o sută de localnici, a fost inaugurat noul pasaj CFR, pentru realizarea căruia au fost necesare o serie de modificări și adaptări la traficul rutier.
„A fost o lucrare deosebit de importantă, care a avut ca suport fonduri de la bugetul local, e vorba de circa 120 de mii de euro, și care a demarat anul trecut. Ea a avut ca scop construirea unui pasaj peste calea ferată, mai bine zis a unei treceri peste nivel, pe strada Spitalului, pasaj care vizează fluidizarea circulației în zona centrală a municipiului”, a declarat primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean.

Rădăuți: Noul pasaj CFR, inaugurat în prezența a peste o sută de rădăuțeni
Rădăuți: Noul pasaj CFR, inaugurat în prezența a peste o sută de rădăuțeni
Primarul Aurel Olărean taie panglica inaugurală
Primarul Aurel Olărean taie panglica inaugurală

Recomandări

Consilierul USR Iulian Cimpoeșu avertizează asupra „haosului imobiliar” de la Șcheia și a riscului de blocaj

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Primăria Fălticeni finalizează modernizarea străzii Unirii, pe care se va putea circula în maxim o săptămână