Nielsen: România, pe locul 5 din 32 de state europene, în privința creșterii încrederii în economie

România a înregistrat în primul trimestru a cincea mare creștere a încrederii populației în economie din 32 de state europene, la fel ca Irlanda, potrivit unei cercetări realizate la nivel mondial de compania de de analiză și sondare Nielsen, informează Mediafax.Indicele privind încrederea populației în economie, calculat de Nielsen pentru primul trimestru, a crescut în România cu 5 puncte, la 67 de puncte, față de ultimul trimestru al anului trecut.La nivelul Europei, încrederea consumatorilor s-a îmbunătățit în 21 din cele 32 de state analizate, cele mai mari creșteri ale indicilor având loc în ordine în Elveția, (+10 la 104 puncte), Franța (+8, la 59 puncte), Grecia (+8 la 53 puncte), Portugalia (+7 la 51 puncte), Estonia (+6 la 79 puncte), Bulgaria (+6 la 68 puncte), Irlanda (+5 la 82 puncte) și România (+5 la 67 puncte). În cazul Spaniei, indicele a înregistrat o creștere de trei puncte, la 61 de puncte.Un nivel de peste 100 de puncte al indicelui reflectă optimismul consumatorilor în economia țării lor.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități