Premieră

Nici un profesor pensionar în școlile din mediul urban

Nici un profesor pensionar nu va mai preda în școlile din mediul urban începând cu acest an școlar. Decizia aparține Ministerului Educației și Cercetării și a fost transmisă inspectorilor școlari generali. Astfel, Inspectoratul Școlar Suceava a transmis adrese în toate școlile sucevene din mediul urban, prin intermediul cărora se aduce la cunoștința directorilor de școli faptul că toate orele care sunt ținute de profesori pensionari vor fi distribuite titularilor și cadrelor didactice active. „Nu va mai fi nici un profesor pensionar la catedrele din mediul urban, și acest lucru este valabil chiar și în cazul celor cărora li s-au aprobat să țină ore la cumul, și aceștia vor trebui să plece”, a declarat inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc (foto). Precizăm că în urmă cu puțin timp, chiar înainte de începerea anului școlar, IȘJ a aprobat 20 de cereri ale cadrelor didactice pensionare care solicitau să țină ore la cumul. Daniel Hrenciuc a mai precizat că directorii de școli au termen ca până săptămâna viitoare să transmită Inspectoratului Școlar Suceava situația privind încadrările cu profesori pensionari. Până în momentul de față, la Inspectoratul Școlar au ajuns răspunsurile la câteva dintre adresele trimise de IȘJ în teritoriu, iar inspectorul general adjunct Hrenciuc a spus că „există trei profesori pensionari la Rădăuți, opt la Suceava și un cadru didactic pensionar la Vatra Dornei”. Profesorii pensionari vor mai rămâne la catedră doar pentru o scurtă perioadă de vreme, până când orele vor fi ocupate de profesori activi. În ceea ce privește cadrele didactice pensionare din mediul rural, adjunctul IȘJ, Daniel Hrenciuc a declarat că „aceștia vor rămâne la catedre, pentru că acolo nu putem acoperi orele cu profesori activi”.

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”
Absolvire cu emoții și premii pentru cea de-a treia generație de gimnaziu a Colegiului ”Hurmuzachi”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare
Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare