Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Suceava a organizat, la finele săptămânii trecute, de joi până duminică, o acțiune de control care a fost axată pe verificarea legalității în domeniul transportului auto de persoane, verificările fiind axate pe municipiul Suceava cu localitățile limitrofe și pe zona Rădăuți. Au fost verificate în trafic microbuze și autobuze, inclusiv din rândul celor care efectuau curse mai lungi, care doar tranzitau Suceava.
Inspectorii de trafic au constatat destul de multe nereguli grave, aplicând 21 de amenzi, în valoare de peste 70.000 de lei, dintre care 19 au fost date unor transportatori cu microbuze sau autobuze.
Inspectorul-șef al ISCTR Suceava, Florin Petru Homiuc, a declarat că au fost aplicate amenzi pentru pasageri în picioare – două, pentru lipsa rovinietei – trei, pentru nerespectarea timpilor de conducere, odihnă și repaos – două și pentru defecțiuni tehnice majore și periculoase, într-un caz.
De exemplu, într-un microbuz care efectua o cursă regulată pe traseul Frătăuți-Rădăuți au fost găsiți cinci călători în picioare. Tot cinci oameni în picioare au fost depistați și la un microbuz care efectua o cursă pe ruta Iași-Bistrița. Amenzile pentru pasageri în picioare au fost în cuantum de 4.000 de lei fiecare.
Într-un alt caz, șoferul unui autocar care circula pe traseul Chișinău-Suceava depășise timpii de conducere continuă cu până la o oră, încasând o sancțiune contravențională de 1.500 de lei.
Un calcul simplu arată că media amenzilor aplicate în cadrul acțiunii a fost de aproximativ 3.300 de lei. O parte dintre ele sunt însă cu posibilitatea achitării a jumătate din valoare în 48 de ore.
„Vom continua acțiunile de control la capitolul transportatori de persoane în perioada imediat următoare și în alte zone ale județului, acolo unde sunt constatate nereguli urmând a aplica amenzi conform legii”, a declarat inspectorul-șef al ISCTR Suceava.





