Nu o dată, scriam în debut de Mondial, o echipă pornită căznit ajunge departe, în timp ce alta irosește sprintul spectaculos tocmai când nu te aștepți. Ilustrarea a fost semifinala Spania – Franța. Trecută la ”și alții” după debutul nul cu Capul Verde, ba încă blagoslovită cu cel mai dificil traseu în eliminatorii (Austria-Portugalia-Belgia-Franța), Spania a livrat când a dat de greu. Franța, în oglindă. Și acum mă întreb cum a fost posibil ca toți jucătorii francezi de top să joace mizer în același timp… Ajutați și de Deschamps, care l-a preferat pe Barcola lui Doué, deși la PSG era invers, primul rezerva celui de-al doilea. Mai intervin și detaliile, cum a fost acel 11 metri complet evitabil, comis de Digné, poate singurul dintre jucătorii Franței sub standard. După care spaniolii au ascuns mingea, furnizând astfel și un răspuns indirect la chestiunea pe care o ridicasem în avancronică, ce-ar fi fost dacă PSG ar fi dat peste Barcelona în ultimele ediții de Liga Campionilor? Cât despre faza golului secund… O iau mai pe ocolite. Când Messi a marcat cu Egipt, faza a început devreme, cu centrarea sa, după care s-au întors să se uite cei doi jucători de marcaj dedicați, în timp ce Messi a trecut nestânjenit printre ei, să urmărească fază. Nu din priviri, ca egiptenii, ci efectiv, pătrunzând în spatele lor pe o halcă liberă de teren. Din hazard fotbalistic mingea a ajuns tot la el, dar meritul este al său, că a fost acolo, în loc să dea centrarea și să stea și el să se uite! Ei bine, dacă de la egipteni te poți aștepta, la Pedro Porro a fost ceva identic, cu doi francezi mult mai bine cotați în rol de spectatori! Asta în timp ce Porro a luptat un sezon întreg în același vestiar cu Drăgușin pentru evitarea retrogradării…
Semifinala a doua ne-a arătat cum un gol înscris imediat după pauză dă peste cap un sistem, luând mințile unui antrenor. Iar acela a fost neamțul Tuchel, presupus profesionist. Anglia s-a retras în careu convinsă că domină aerian, Tuchel a scos oameni importanți și a mai băgat nişte fundaşi înalți, dar cu toate astea argentinienii au avut 3 ocazii mari cu capul până la golul egalizator! Dar cum de a fost posibil ca Argentina s-o întoarcă pe Anglia aproape ca pe Egipt?! După egalare, mai ales una târzie, meciul ar fi trebuit să se echilibreze, Argentina să nu mai rişte. Numai că Anglia nu mai putea să echilibreze, de-acum erau în teren prea mulți fundaşi, aşa că Argentina s-a putut păstra în atac fără să rişte. Și uite că a picat și golul secund, tot cu capul, din centrarea lui Messi, cu DREPTUL! Jumătatea asta de oră a lui Tuchel ar trebui predată la marile universități ale fotbalului, ar trebui făcut un film, scrisă o carte, orice numai să nu se piardă felul în care o echipă e bulversată de propriul antrenor, după o reușită. Pentru că, dacă Gordon nu marca, meciul se îndrepta inexorabil spre prelungiri și, vorba unui amic hâtru, spre minim penalty-uri.
