Noutate

Muzeul Bucovinei are editură proprie

Muzeul Bucovinei, cum se va numi în curând Complexul Muzeal Bucovina, a obținut avizul Bibliotecii Naționale de a avea propria editură.
Directorul general al instituției muzeale sucevene, Constantin-Emil Ursu, a spus că editura va purta numele lui Karl A. Romstorfer, arhitectul care a efectuat primele săpături la Cetatea de Scaun a Sucevei.
Conservator și profesor la Cernăuți, Karl A. Romstorfer a fost însărcinat de Înaltul Minister pentru Cultură și Învățământ din Viena cu misiunea de a
„întreprinde cercetări la Cetatea voievodală din Suceava”, misiune pe care s-a străduit s-o ducă la îndeplinire cu sprijinul câtorva oameni inimoși, precum primarul de atunci al Sucevei, Franz cavaler des Loges, profesorii Simeon Florea Marian și Animpodist Dașchevici, ieromonahul Pancrațiu Sidorovici și Ilie Pantazi.
Acordarea numelui lui Karl A. Romstorfer acestei editurii reprezintă, așa cum a subliniat Constantin-Emil Ursu, un omagiu adus celui căruia i se datorează și începuturile colecției muzeale sucevene.

Recomandări

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Luptători din Africa, Asia, America Latină și Europa vor urca în ring la ediția aniversară Colosseum Tournament 50 de la Suceava

„Ferestre” către lumi imaginare, compoziții pline de energie, de culoare, realizate de Harry Meyer și expuse la Muzeul de Istorie