Musique de chambre: Cvartetul Royal la Biroul Francez din Suceava

Casa Prieteniei
Casa Prieteniei

Biroul Francez invită sucevenii miercuri, 17 mai, începând cu ora 18:00, la un eveniment muzical deosebit, sub coordonarea prof. Ciprian Constandache și Iulia Buraciuc, din cadrul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, și a prof. Letiția Costache, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
Cvartetul Royal va încânta cu un minunat recital care va cuprinde melodii de pe coloanele sonore ale unor filme celebre, organizatorii dorind să arate publicului faptul că studiind un instrument clasic se pot cânta și piese muzicale moderne.
Biroul Francez este situat în cadrul Casei Prieteniei din municipiul Suceava.
Intrarea este liberă.

Recomandări

Parfumul lavandei și eleganța franceză se întâlnesc, la Ipotești, într-un eveniment dedicat bunelor maniere

Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” – ediția a V-a. Șapte zile de muzică, emoție și excelență artistică la Suceava

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Participă circa 250 de elevi și profesori

Olimpiada Națională de Limba Germană, în plină desfășurare la Suceava. Foto Oana Sabrina Onofrei