Hărnicie forțată

Muncitorii de pe șantierele ISPA au lucrat și de Ziua Națională

Cea mai mare parte a sucevenilor s-au bucurat, marți, de beneficiile unei zi libere de la serviciu, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Deși atmosfera de duminică s-a făcut simțită peste tot, atât prin numărul foarte scăzut al oamenilor de pe străzi, nu același lucru se putea spune și în zonele în care sunt începute lucrări de refacere a rețelelor de apă și canalizare.
Angajații firmei Pfeiffer au fost singurii care au lucrat atât luni, în zi de sărbătoare, cât și marți, de Ziua Națională. Acești muncitorii sunt din alte județe, iar ziua libera pe care ar fi trebuit să o aibă marți li se va acorda altă dată, atunci când vor pleca acasă, la familiile lor.

Recomandări

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Marți, 16 iunie, ziua avantajelor la Iulius Mall Suceava: oferte în food court şi preţuri speciale la Cinema City

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

Activități cultural – catehetice și recreative pentru tinerii din Parohia Nașterea Maicii Domnului Vatra Dornei