Modernizarea drumului județean Satu Mare-Grănicești va fi finalizată în câteva luni, afirmă președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Gheorghe Șoldan în vizită de lucru pe șantierul de pe DJ 178 B
Gheorghe Șoldan în vizită de lucru pe șantierul de pe DJ 178 B

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost, marți, într-o vizită de lucru, pe șantierul de pe DJ 178B, pe tronsonul care leagă comunele Satu Mare și Grănicești.
După discuțiile cu constructorii, Șoldan a declarat că lucrările sunt în grafic și că ritmul bun dă speranțe că acestea pot fi finalizate chiar mai repede de termenul stabilit prin contract, martie 2026.
Președintele CJ a arătat că modernizarea drumului de aproximativ 3,2 kilometri, inițial pietruit, este o investiție de 12,7 milioane de lei, finanțată prin Programul Național „Anghel Saligny”, începută de fosta administrație.

Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B

„La final, vom avea încă un drum asfaltat complet, cu o structură rutieră solidă și asfalt de calitate, o platformă de 8 metri lățime, din care partea carosabilă va avea șase metri și două acostamente de câte un metru”, a declarat șeful administrației județene.
În proiect sunt prevăzute rigole și șanțuri pentru scurgerea apelor, 10 podețe noi, 34 de accese la proprietăți și 13 drumuri laterale amenajate.

Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B

„Știu că sunt multe drumuri în județ care au nevoie de reabilitare și modernizare. Primesc zilnic zeci de mesaje din toate colțurile județului. Le citesc pe toate, la unele mai apuc să și răspund, iar pe altele le dau mai departe colegilor mei. Din păcate, nu se poate face totul peste noapte. Au trecut doar șapte luni de când am preluat această funcție și vă asigur că modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre principalele priorități ale mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Suceava. Voi fi destul de des pe drumurile în lucru din județ, de multe ori prin vizite inopinate, pentru a mă asigura că fiecare lucrare este făcută cum trebuie, la timp și cu respect pentru banul public și pentru suceveni”, a declarat președintele Șoldan.

Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B

Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B
Modernizarea DJ 178B

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Gheorghe Șoldan anunță că încă un drum de pământ, din comuna Fântânele, va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele
CJ Suceava va moderniza un drum de pâmânt de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele