Credință și evlavie

Moaștele Sfântului Gheorghe, aduse în pelerinaj la Suceava

Credincioșii care doresc să se închine la moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe o pot face timp de 11 zile la Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva”, situată în cartierul Obcini. Sfintele moaște sunt aduse de la Parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, aflată în administrarea Arhiepiscopiei Iașilor.
Preotul paroh al bisericii sucevene, Paul Sorin Hirghiligiu, a precizat că procesiunea aducerii Sfintelor moaște va avea loc miercuri, 13 octombrie, începând cu ora 18.00.
„Sfintele moaște vor fi întâmpinate la intrarea în oraș. În acest timp, la biserica «Sf. Cuvioasa Parascheva»,un sobor de preoți va citi acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Îi așteptăm cu dragoste părintească pe toți credincioșii să ne rugăm împreună «Purtătorului de Biruință»”, a mărturisit preotul Paul Sorin Hirghiligiu. Sucevenii se pot închina la moaștele sfântului până pe 24 octombrie, când preoții le vor duce înapoi.
Moaștele Sf. Gheorghe se află la Feredeni de aproximativ 250 de ani. În 1748, Patriarhul Alexandriei, Matei Psaltul, dăruiește Sfintele moaște lui Andrei Ruset, care a fost capuchehaie (n.a. – reprezentant) al Moldovei la Constantinopol în vremea lui Constantin Mavrocordat. Se spune că Andrei Ruset l-a ajutat pe Matei Psaltul să dobândească scaunul Patriarhal, iar acesta, în semn de recunoștință, i-a dăruit Sfintele moaște. Până să ajungă la biserica din Feredeni, moaștele au fost păstrate de familia lui Andrei Ruset. Măriuța Milu, una dintre nepoatele lui Ruset, s-a căsătorit cu boierul Iordache Krupenski. Aceștia au construit biserica din Feredeni și au hotărât să așeze moaștele Sf. Mare Mucenic Gheorghe în acest lăcaș de cult, unde se găsesc și astăzi.

Recomandări

În Vinerea Luminată, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, hram la biserica din curtea Spitalului Vechi Suceava

„DAR de Paște – o mână întinsă, o inimă atinsă”, campanie umanitară organizată de Parohia „Sf. Gheorghe” Burdujeni

Duminica Sfintei Cruci a fost plinită cu Taina Sfântului Maslu de obște, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Duminica Ortodoxiei la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, locaș al cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan cel Nou