Mirela Adomnicăi și-a exprimat votul pentru ca județul Suceava să revină acolo unde îi este locul

Mirela Adomnicăi și-a exprimat votul pentru ca județul Suceava să revină pe primele locuri în clasamentele naționale

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că a votat pentru ca județul Suceava să revină acolo unde îi este locul, adică pe primele locuri în clasamentul național. Mirela Adomnicăi a spus că a votat cu mândrie și încredere și cu gândul la Suceava și la suceveni. „Pentru că în ciuda faptului că în ultima perioadă județul Suceava a înregistrat un regres din punct de vedere economic, am încredere și am speranță că vom reuși să revenim în clasamentul național, pe locul pe care îl merităm. Și schimbarea aceasta, din coada clasamentul în frunte, trebuie să înceapă astăzi, prin votul pe care îl exprimă cât mai mulți suceveni. Județul Suceava trebuie să revină unde îi este locul, pentru că suntem un județ bogat și cu oameni harnici. Și profit de ocazie în primul rând să le mulțumesc sucevenilor pentru deschiderea cu care m-au primit în campania electorală, să îi rog și să-i îndemn să vină astăzi la vot”, a declarat Mirela Adomnicăi. Ea sa prezentat la urne împreună cu soțul său.

Recomandări

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”