Mircea Băsescu cere înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu



Mircea Băsescu, trimis în judecată pentru trafic de influență, solicită Tribunalului Constanța înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, cererea urmând să fie analizată de judecători săptămâna aceasta, informează Mediafax.Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, a depus, miercuri dimineață, la Tribunalul Constanța o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru clientul său.”Am depus cererea de înlocuire a măsurii arestului cu arestul la domiciliu. Se va judeca săptămâna aceasta, mâine (n.r. – joi) sau poimâine, la Tribunalul Constanța. E prima cerere de acest fel pe care o facem, instanța a refuzat până acum eliberarea sub control judiciar”, a declarat Nelu Tașcă.El a spus că această cerere ar avea șanse de reușită deoarece este o măsură mai restrictivă decât cea a eliberării sub control judiciar, așa cum solicitaseră avocații lui Mircea Băsescu săptămâna trecută.



Recomandări

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro
Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro