Mircea Băsescu a dat statul român în judecată la CEDO

Mircea Băsescu a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), invocând încălcarea dreptului la libertate și la un proces echitabil, a declarat avocatul acestuia pentru MEDIAFAX.Apărătorul lui Mircea Băsescu a precizat că, prin plângerea depusă, cere Curții Europene să spună dacă magistrații au judecat corect atunci când i-au respins eliberarea. Mai mult, în sesizare se invocă și încălcarea dreptului la un proces echitabil, a precizat avocatul Nelu Tașcă.Tribunalul Constanța a admis, la începutul lunii noiembrie, contestația DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Mircea Băsescu, astfel că fratele lui Traian Băsescu nu a fost eliberat din închisoare. Judecătorii și-au motivat decizia susținând că Mircea Băsescu nu a putut dovedi că pedeapsa aplicată de patru ani de închisoare și-a atins scopul preventiv, în condițiile în care șapte luni din pedeapsa executată le-a petrecut în arest la domiciliu.

Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române