După gratii

Minorul care a furat o mașină și a provocat un accident în lanț, arestat preventiv 30 de zile

Accidentul în lanț
Accidentul în lanț

Tânărul în vârstă de 17 ani care a provocat gravul accident de vineri seară de la intrarea în Gura Humorului dinspre Păltinoasa, în care au fost implicate trei autoutilitare și un camion, rezultând doi răniți, plus pagube materiale foarte mari, a fost arestat preventiv 30 de zile de Judecătoria Gura Humorului, la propunerea procurorilor de la Gura Humorului. Tânărul, care era și băut și care a și părăsit locul accidentului, a fost pus sub acuzare pentru nu mai puțin de patru infracțiuni de procurori.
Pe 4 iunie, în jurul orei 19.00, Adrian Marian Moisiuc, domiciliat într-o comună din Botoșani, dar care lucra la un service din zona în care s-a produs accidentul, a sustras o autoutilitară VW Transporter din incinta unei societăți și, la ieșirea de pe drumul dinspre Capu Câmpului, nu a acordat prioritate de trecere camionului MAN, cu remorcă, care circula pe DN 17, dinspre Păltinoasa spre Gura Humorului.
Șoferul vehiculului greu a încercat să evite impactul și a pătruns ușor pe sens opus, unde a lovit întâi o autoutilitară Dacia, care staționa, în impact fiind angrenată și o autoutilitară Fiat, care venea din spatele Daciei. Cel mai puternic a resimțit impactul șoferul de pe Dacie, mașină care a fost prinsă practic între camion și cea din spate.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani, din Gura Humorului, cel care conducea autoutilitara Dacia, a fost găsit încarcerat în mașină de pompierii militari. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. Rănit în urma accidentului a fost și șoferul autoutilitarei Fiat, care a fost dus cu ambulanța la Spitalul din Gura Humorului.
Tânărul care a provocat accidentul a părăsit autoutilitara ieșită în decor, încercând să scape de răspundere.
Față de tânărul care a provocat accidentul în lanț procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului (0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat), părăsirea locului accidentului și furt în scop de folosință.
Tânărul care va împlini în curând 18 ani poate contesta măsura arestului preventiv la Tribunalul Suceava.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României