Învățământ

Microbuzele școlare au ajuns ieri la Suceava

Microbuzele școlare au ajuns ieri la Suceava
Microbuzele școlare au ajuns ieri la Suceava

Cele 13 microbuze școlare primite de la Ministerul Educației și Cercetării pentru transportul elevilor navetiști la școală au ajuns ieri dimineață la Suceava. Recepția lor s-a făcut la Inspectoratul Școlar Suceava, iar la eveniment au participat prefectul Orest Onofrei, reprezentanții IȘJ și ai localităților care au fost dotate cu aceste mașini. Inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat că „microbuzele, marca Fiat Ducato, sunt foarte bine dotate, și au 16+1 locuri”. După recepția făcută la IȘJ, microbuzele au plecat la Drăgușeni, Forăști, Cornu Luncii, Siret, Drăgoiești, Ulma, Dorna Arini, Dumbrăveni, Izvoarele Sucevei, Mușenița, Vulturești, Dornești și Cajvana. Inspectorul general Petru Carcalete a mai precizat că „în cel mai scurt timp se vor achiziționa alte două microbuze, unul pentru Inspectoratul Școlar și unul pentru Casa Corpului Didactic”. Cât despre microbuzul pentru Inspectoratul Școlar, Carcalete a declarat că nu-l va ține pentru instituția pe care o conduce, ci îl va da unei localități în care elevii au de parcurs distanțe mari, pe jos, pentru a ajunge la școală. Un alt lucru care mai trebuie precizat este acela că Inspectoratul Școlar a mai obținut ieri din partea MEdC o aprobare de finanțare pentru încă două microbuze școlare, în valoare de 3,2 milioane de lei. Astfel, per total, județul Suceava va primi în acest an 17 microbuze școlare noi. În Suceava mai există și 16 microbuze școlare vechi, primite în urmă cu câțiva ani.

Recomandări

,,Actori mari pe scene mici’’ – emoții, implicare și talent, pe scena Teatrului ,,Matei Vișniec’’ Suceava

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Concursul judeţean de muzică ușoară „Vocea Bucovinei”, duminică, la Auditorium „Joseph Schmidt” Suceava