Medici suceveni distinși în cadrul Galei Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România, România medicală contează!”

Gala Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România, România medicală contează!”, care a avut loc la București, în data de 26 martie a.c., și la care au fost prezenți, în premieră, președintele României, Nicușor Dan, împreună cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, a adus nominalizări și diplome și unor medici suceveni.

Filiala Suceava a Colegiului Medicilor a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că au fost acordate diplome doctorului Mihai Ardeleanu, medic primar nefrologie și medicină internă, nominalizat la premiul „Carol Davila”, pentru contribuția la promovarea valorilor profesiei medicale; conf. univ. dr. Dimitrie Cristian Siriopol, medic primar nefrologie, nominalizat la premiul „George Emil Palade”, pentru contribuția la cercetare științifică și realizări deosebite în domeniul medical; dr. Adrian Nicolae Popescu, medic primar medicină de familie, nominalizat la premiul „Vasile Voiculescu”, pentru realizări deosebite în activitatea cultural-artistică.

Ca în fiecare an, la gală a fost prezentă și echipa Colegiului Medicilor Suceava, prin reprezentanții în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România: dr. Mirela Oniceanu, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, coordonator al Departamentului Economico-Social și de Asigurări Sociale de Sănătate; dr. Lăcrămioara Mercore, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Suceava; dr. Mircea Dinu Bordiniuc; dr. Mihai-Sorin Blanaru, precum și dr. Laura Coca, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

„Evenimentul a evidențiat excelența și dedicarea profesioniștilor din sistemul medical românesc. Distincțiile acordate domnilor dr. Mihai Ardeleanu, conf. univ. dr. Dimitrie Cristian Siriopol și dr. Adrian Nicolae Popescu reprezintă o recunoaștere pe deplin meritată a profesionalismului, dedicării și contribuției valoroase pe care aceștia o aduc, zi de zi, atât în activitatea medicală, cât și în dezvoltarea și promovarea valorilor acestei profesii.

Ne onorează faptul că medicina suceveană este reprezentată la un nivel atât de înalt și că, prin activitatea domniilor lor, este consolidat prestigiul comunității medicale locale la nivel național”, a declarat dr. Laura Coca, președintele Colegiului Medicilor Suceava.

Președintele Nicușor Dan și Președintele Nicușor Dan și partenera Sa, Mirabela Grădinaru, în premieră la Gala Colegiului Medicilor din România - foto Sănătatea Press Group

Președintele Nicușor Dan - foto Sănătatea Press Group
Președintele Nicușor Dan - foto Sănătatea Press Group
Medici suceveni distinși în cadrul Galei Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România, România medicală contează!”
Medici suceveni distinși în cadrul Galei Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România, România medicală contează!”
Medici suceveni distinși în cadrul Galei Colegiului Medicilor din România – „Medic pentru România, România medicală contează!” - foto Sănătatea Press Group

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale