Sancțiuni

Material lemnos în valoare de 63.500 de lei, confiscat în urma controalelor poliției

Material lemnos în valoare de 63.500 de lei, confiscat în urma controalelor poliției
Material lemnos în valoare de 63.500 de lei, confiscat în urma controalelor poliției

Polițiștii au organizat în perioada 1-8 octombrie o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. În cursul acțiunii polițiștii din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea Serviciului Ordine Publică și a Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, au efectuat 75 de controale, aplicând 77 de sancțiuni contravenționale în valoare de 54.730 lei. În același timp au fost constatate și 5 infracțiuni, fiind luate măsuri de confiscare pentru 297,7 metri cubi de lemn, în valoare de 63.500 lei.
Astfel, în timpul controalelor o patrulă din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit în cursul zilei de miercuri, într-un control efectuat în localitate, o autoutilitară cu semiremorcă condusă de un bărbat din comuna Dorna Candrenilor, care transporta conform avizelor de însoțire cantitatea de 45,6 metri cubi lemn rotund de esență rășinoase.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că societatea comercială a emis avizele de însoțire dintr-un alt punct de încărcare decât cel prevăzut în cele două avize de însoțire a materialului lemnos. În aceste condiții a fost solicitatsprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că bărbatul din localitatea Dorna Candrenilor transporta cantitatea de 44,51 metri cubi lemn rotund de esență rășinoase. Pe numele societății comerciale a fost aplicată o sancțiune
contravențională în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 12.952,41 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Control al Poliției în fondul forestier: 60 de arbori tăiați și exploatați ilegal, alți 91 găsiți marcați fără drept

Transporturi ilegale de lemn, justificate prin exploatări fictive de pe o parcelă în care polițiștii nu au găsit nimic tăiat

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, un adevărat baron al pădurilor cu acuzații grave de trafic cu material lemnos