Impact

Mașină condusă de un bărbat fără permis, lovită de tren în zona Stroiești

Autoutilitara a fost surprinsă de locomotiva trenului IR1830 Galați – Cluj-Napoca și a fost răsturnată pe carosabil

Două persoane care se aflau într-o autoutilitară au scăpat ca prin minune fără nici o leziune după ce mașina a fost lovită de tren. S-a întâmplat marți, în jurul orei 14.00, în zona Stroiești, la o trecere de nivel de cale ferată semnalizată acustic și luminos. Șoferul autoutilitarei, care nu are permis de conducere, a ignorat semnalele și a traversat calea ferată. Mașina a fost surprinsă de locomotiva trenului IR1830 Galați – Cluj-Napoca și a fost răsturnată pe carosabil. Întâmplarea fericită face ca nimeni să nu fi suferit leziuni, nici persoanele din autoutilitară, nici din tren.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2. Trenul a avut o întârziere de cel puțin 90 de minute. Șoferul s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere. Dosar penal are și celălalt personaj din mașină. Acesta este proprietarul autoutilitarei și va fi cercetat penal pentru că a încredințat mașina pentru a fi condusă pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere.

Mașină condusă de un bărbat fără permis, lovită de tren în zona Stroiești
Mașină condusă de un bărbat fără permis, lovită de tren în zona Stroiești
Mașină condusă de un bărbat fără permis, lovită de tren în zona Stroiești
Mașină condusă de un bărbat fără permis, lovită de tren în zona Stroiești
Autoutilitara a fost surprinsă de locomotiva trenului IR1830 Galați – Cluj-Napoca și a fost răsturnată pe carosabil
Autoutilitara a fost surprinsă de locomotiva trenului IR1830 Galați – Cluj-Napoca și a fost răsturnată pe carosabil

Recomandări

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Raziile cu polițiști mulți au ajuns și în zona Pătrăuți – Dărmănești – Todirești – Comănești

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu