Discuții

Marica este dorit de Steaua



Ciprian Marica este dorit din nou în Ghencea, dar mutarea s-ar putea perfecta doar dacă Steaua va accede în grupele celei mai importante competiții europene.
Totuși, Marica nu pare încântat de o revenire în România în cazul în care nu are asigurată participarea în Champions League.
Anul trecut, după ce a ales să semneze cu formația din La Liga, Marica a dezvăluit cum au decurs discuțiile cu patronul Stelei.
„Vorbeam la telefon cu domnul Gigi Becali, din cantonamentul Stelei. Îmi zicea: ’Hai bă Cipriane, vino la Steaua că avem 6 puncte. Cu Basel gata, i-am spart, 6 puncte sunt ale noastre’. Îi spuneam că un meci niciodată nu este câștigat de la început. I-am mulțumit domnului Gigi Becali la momentul respectiv, pentru intențiile sale, i-am explicat și dânsul a înțeles”, a povestit atacantul român.
În toamna lui 2013, vârful român a declinat oferta Stelei în speranța că își va găsi o echipă în străinătate, lucru care s-a și întâmplat. El a fost decisiv în ultima etapă din La Liga, atunci când a marcat de două ori și a salvat-o pe Getafe de la retrogradare.
În plus, în decizia lui Marica de anul trecut a contat și trecutul dinamovist. La acel moment, în lipsa unui angajament, atacantul s-a pregătit alături de lotul formației din Ștefan cel Mare în Poiana Brașov, iar fanii roș-albilor prezenți acolo i-au cerut acestuia să nu ajungă la marea rivală.
În prezent, situația este asemănătoare: Marica este din nou liber de contract, este dorit de Getafe și Steaua, iar Gigi Becali speră să bifeze în sfârșit transferul mult dorit.



Recomandări

Singura femeie președinte de club de rugby din România înainte de debutul în prima ligă: ”Ne asumăm un parcurs dificil și, inevitabil, momente de presiune”