Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni a fost finalizată

Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni

Locuitorii cartierului sucevean Burdujeni au la dispoziție, odată cu începerea noului an școlar, un număr mai mare de săli de clasă pentru copiii lor, la o școală foarte căutată pentru rezultatele bune obținute în procesul educațional.
„Au fost finalizate lucrările de mansardare ale Școlii Gimnaziale Nr. 10 din cartierul Burdujeni. Se dau în funcțiune, începând cu noul an școlar, șase noi săli de clasă pentru 180 de elevi și o aulă pentru activitățile școlare. Este o investiție așteptată de locuitorii din zonă, mai ales că Burdujeni s-a extins cu noi cartiere, iar școala este una foarte solicitată de către părinți, datorită rezultatelor bune”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu, care consideră că asigurarea condițiilor optime pentru studiu vor spori procesul de învățare.
Edilul sucevean a precizat că în paralel se efectuează și alte investiții mari la unitățile de învățământ, precum realizarea unei săli de gimnastică la Colegiul Național „Spiru Haret” ori a unei clădiri de laboratoare pentru CN „Petru Rareș”, unde, din păcate, a fost necesară organizarea unei noi licitații, după ce la prima constructorul s-a dovedit neserios și a fost necesară rezilierea contractului.

Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Șase noi săli de clasă și o aulă, create prin mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni
Mansardarea Școlii Nr. 10 din Burdujeni

Recomandări

Primarul din Fântânele, Marian Sabie, a anunțat semnarea contractului pentru amplele lucrări de reabilitare a școlii din Bănești

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.000 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025
Aeroportul Suceava a înregistrat peste 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026, cu aproape 100.00 mai mulți decât aceeași perioadă din 2025

Ministrul Cseke Attila a vizitat Palatul Administrativ, creșa din Burdujeni, Mănăstirea Sf. Ioan și inaugurează creșa de la Baia