Agresiune

Mamă bătută de propriul fiu

O femeie în vârstă de 59 de ani din comuna Panaci a fost agresată chiar de propriul său fiu, care, beat și pus pe scandal, a amenințat-o și apoi a lovit-o. Scandalul a izbucnit joi, în jurul orei 13.30, oamenii legii de la Postul de Poliție Panaci fiind chemați de urgență la fața locului.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că, din jurul orei 11.00, agresorul, Nicolaie A., în vârstă de 41 de ani, localnic din Panaci, s-a dus la locuința mamei sale, Elena A., de 59 de ani, iar în urma unor discuții contradictorii și pe fondul consumului de alcool, a declanșat un scandal monstru, amenințând-o și lovind-o.
Polițiștii i-au întocmit agresorului dosar penal.

Recomandări

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat