Mâinile și stetoscopul

Există o mulțime de pacienți care citesc pe net tot felul de prostii. Se dau apoi atotștiutori. Există o mulțime de pacienți care se uită la seriale gen Dr House sau Spitalul de Urgențe și cred că toți medicii se comportă ca ăia. Există o mulțime de pacienți care habar nu au despre medicamente, boli, proceduri și își pun toată încrederea în halatul alb.
Cel mai tare mă enervează mamele care știu tot, care „cunosc bolile”, care dau tratament de capul lor, apoi, văzând că nu are efect, vin la mine și se plâng:
* Că medicamentele sunt ineficiente.
* Că odrasla are grave probleme cu imunitatea de se îmbolnăvește așa des și o răceală, tratată cu Nurofen și untură de câine, ține de paișpe zile.
* Că medicii habar nu au. Că de ce nu i-au făcut copilului nu știu ce analize?!
* Ce mare lucru se ascultă cu stetoscopul? Totul se vede la tomograf, ecografie, radiologie, analize.
Eu nu dau importanță la chestiile astea, dar în unele zile chiar nu suport „păreri”. Fac tot felul de experimente, curios de reacțiile celor din jur.
Vine într-o zi la consultație un copilaș de nouă anișori. O fetiță frumușică, însoțită de mama ei. Posesoare de iPhone. Conducătoare de nu știu ce mașină scumpă. Însă dacă o pui să citească mai repede se încurcă la primele cuvinte. În rest, deșteaptă foc.
– Domn doctor, copila a făcut bronșită spastică – îmi spune ea pe un ton care nu admitea replică.
– Se poate – fac eu sfios. Doar nu era să contrazic o asemenea somitate, nu? Dar ce simptome prezintă?
– Păi, febră, respiră greu, tușește și transpiră mult – percutează mă-sa prompt. Deci, vă rog să-mi faceți o rețetă cu Augmentin, Nurofen și Erdomed.
Intru în jocul ei.
– Sigur că da. Îmi puteți spune și codul de boală? Să-l pot trece în aplicație. Altfel nu mă lasă calculatorul să completez rețeta.
– Asta nu știu, domn doctor. Vă descurcați dumneavoastră cu tehnologia.
– Corect.
Pe bune, mă apuc să scriu rețeta, să văd reacțiile. Asistentele se uită la mine uimite. Mama copilului jubilează, că, deh, l-a pus la ea punct pe doctorul ăsta care are curaj sa fie dur cu pacienții. Teatrul ăsta durează de câteva minute. Când scriam mai cu foc observ că fetița îi spune șoptit ceva mamei.
– Ce-i copilaș?- mă interesez eu.
– Nimic, nimic – spuse mama.
– Copilaș, îndrăznești să ai secrete în cabinetul medical? Tu știi că la nenea doctor trebuie să spui tot? Mă minți tu pe mine? Ce ai spus?
– Lăsați, domn doctor – continuă tuta.
– Nu, nu. Sunt curios.
– Vreau să mă consultați, așa cum am văzut eu la televizor – îmi spuse îngerașul.
Las gluma la o parte, rup rețeta și execut o consultație profesionistă.
– Acum, că am terminat cu prostiile și sfaturile tale – mă adresez eu mamei – pleci de urgență la spital cu fetița. E grav. Nu vorbesc tâmpenii. Nu e nicio bronșită spastică, pe care o diagnostichezi tu cu gospodinele la coafor sau în piață. E ceva serios.
– Dar ce are?
– Are pneumonie bilaterală, mascată de tratamentul tâmpit pe care i l-ai administrat înainte de a veni la mine, plus un chist pe ficat, destul de mare. Ce i-ai dat?
Asta se înroșește, își înghite nervii de buticăreasă și recunoaște:
– Trei zile Cexyl, trei zile Zinnat.
– Și când ai văzut că nu merge te-ai gândit să o aduci la mine, poate primești gratis un Augmentin, că ai tu drepturi, nu? Hai, lasă prosteala și dunga la spital!
Copilașul a ajuns la Iași. Avea chist hidatic hepatic și pulmonar, pneumonie secundară. Leziunile nu erau de neglijat, motiv pentru care a și fost operată.
Ce anume vă doriți? Un medic servil și atent la prostiile pe care i le turnați, având impresia că pe net faceți facultate de medicină sau unul care nu dă doi bani pe așa-zisele voastre cunoștințe, dar are grijă să vă țină în viață pe voi și pe cei dragi vouă?