Propunere

Lungu vrea să „salveze” Casa de Cultură a Sindicatelor

Primăria Municipiului Suceava a primit o propunere de parteneriat din partea Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România privind refacerea clădirii edificiului cultural din centrul municipiului.
„Casa de Cultură este o clădire deosebită, un patrimoniu pentru Primăria Municipiului Suceava și o clădire reprezentativă situată în zona centrală iar pentru asta vreau sa pregatim acest parteneriat, măcar să schimbăm mobilierul din sala mare a Casei de Cultură, să refacem instalația de aerisire și încălzire”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Deși propunerea de asociere nu conține încă nimic concret, Lungu îi va invita la Suceava pe cei de la Asociația Națională a Caselor de Cultură și va face tot ce îi stă în putere pentru a încheia acest parteneriat: “ Voi face tot ce pot ca primar să găsesc baza legală de a putea investi în Casa de Cultură pentru că este o clădire ce vrem să o menținem în viață”.
Renovarea Casei de Cultură costă între 5 și 10 miliarde într-o primă fază.

Recomandări

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale

„Un ceai, o vorbă, o poveste…”, într-o ediție dedicată universului critic și literar al lui George Călinescu