Primarul Sucevei, Ion Lungu, va fi prezent săptămâna viitoare la București, unde va avea mai multe întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Guvernului și membri ai Ministerului Dezvoltării Regionale și ai Ministerului Fondurilor Europene. Principala temă de discuție va fi atragerea de finanțări pentru modernizarea rețelelor de termoficare ale Sucevei.
„Am primit o solicitare de la Ministerul Dezvoltării Regionale să venim cu fundamentarea pentru fondurile pe care le dorim prin programul Termoficare 2006 – 2020. Noi la finele anului nu am putut folosi suma de 8,3 milioane de lei, am returnat-o la Guvern, așa este legal. Tocmai de aceea voi merge luni la București, la Ministerul Dezvoltării, să reportăm acea sumă în bugetul anului 2017. Mizăm pe buna-credință, pentru că am dat banii înapoi, am fost corecți, să mai obținem niște sume importante, să putem face o serie de lucrări pe rețeaua de transport și distribuție a energiei termice, acolo unde sunt probleme”, a explicat edilul sucevean.
Banii respectivi ar urma să fie utilizați pentru modernizarea a trei puncte termice – Parc, Zamca 4 și Obcini 4. Lucrările respective au fost licitate anul trecut și au fost adjudecate, dar târziu, în iarnă, când nu se mai putea face nimic.
Discuții foarte importante pentru municipiul Suceava, în special pentru cele 18.000 de familii racordate la sistemul centralizat de termoficare, vor fi cele de la Ministerul Fondurilor Europene, unde, la capitolul proiecte mari de infrastructură, Primăria Suceava vrea să obțină finanțări de aproape 50 de milioane de euro, pentru reabilitarea totală a rețelelor de transport și distribuție.
La București
Lungu vrea să obțină finanțare pentru modernizarea rețelelor de termoficare ale Sucevei





