„Luna plantării arborilor”

Înțelepciunea populară alătură, pe drept cuvânt, gestul sădirii arborilor acelor înfăptuiri esențiale ce împlinesc trecerea noastră prin viață: nașterea, creșterea unui copil și construcția unei case. Activitatea de împădurire este una modernă, constituind una din primele reacții conștiente ale omenirii la pericolul degradării mediului și epuizării resurselor naturale. În Antichitate și Evul Mediul, pădurea constituia elementul dominant al peisajului, iar tendința firească a societăților omenești, aflate în plină expansiune demografică și tehnologică, era de a defrișa pădurea, nu doar pentru producerea de lemn, ci pentru a face loc vetrelor satelor, ogoarelor, viilor și livezilor, căilor de comunicație.
Relația istorică a românului cu “fratele” codru exprimă bine firea echilibrată a neamului nostru, care știe că trebuie și pot fi conciliate imperativele păstrării pădurii cu necesitățile de moment ale omului.
Un adevăr prea puțin cunoscut, dar demn de a fi amintit, este acela că primele regenerări artificiale în scop forestier din istorie au fost executate, în Moldova, de Ștefan cel Mare și Sfânt, devenit astfel primul silvicultor european, în sensul modern al termenului, așa cum consemnează Ion Neculce, confirmat ulterior de Dimitrie Cantemir.
După victoria zdrobitoare împotriva polonezilor petrecută în Codrul Cozminului la 1497, marele domnitor a pus prizonierii la jug, arând cu aceștia suprafețe de teren goale, ce au fost semănate apoi cu ghindă. Așa au crescut și s-au perpetuat peste secole cele trei “Dumbrăvi Roșii”, de la Botoșani, Cotnari și Roman, întemeiate “pentru pomenire” și “ca nici un dușman să nu se mai acolisească (lege) de țara Moldovei”.
În România epocii moderne, primele măsuri de împădurire se iau în 1852 de către domnitorul Barbu Știrbei, care a dorit să fixeze dunele nisipoase de pe moșia sa din Oltenia. Dar prima acțiune oficială, de mari proporții, a avut loc la inițiativa lui Alexandru Ioan Cuza, adânc impresionat de “jaful continuu” ce fusese practicat în pădurile mănăstirești recent secularizate, mai ales în regiunea de șes și de deal. Primele pepiniere apar atât în Regat, cât și în Bucovina, în cea de-a doua jumătate a sec. XIX.
În partea a doua a secolului trecut, activitatea de regenerare a pădurii a căpătat un caracter științific și organizat, realizările României în acest domeniu fiind remarcabile.
În cadrul Direcției Silvice Suceava există o valoroasă și recunoscută tradiție și experiență în acest sens, acțiunea de împădurire propriu – zisă fiind însoțită de ample lucrări de promovare și ajutorare a regenerării naturale, completări ale plantațiilor din anii precedenți, anual fiind parcurse cu aceste lucrări peste 1000 de hectare.
Efortul permanent cerut de întemeierea și îngrijirea pădurii poate fi comparat cu implicarea și grija permanentă impusă de creșterea și educarea unui copil; în ambele cazuri nu sunt suficiente aducerea pe lume, ci mai importante sunt protecția, educarea și împlinirea socială.
Pornind de la importanța crucială pe care o are sporirea suprafețelor împădurite, în această epocă a degradării mediului și încălzirii globale, Direcția Silvică Suceava organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, “Luna Plantării Arborilor”.
Scopul acestor manifestări, cu multiple valențe educative în planul formării conștiinței forestiere, este participarea conștientă și activă a sucevenilor la acțiunile vizând regenerarea pădurii. Ne adresăm, în special, tinerilor, elevilor, ONG-urilor, dar destinatarii îndemnului nostru la participare și implicare sunt toți locuitorii județului, fără deosebire de vârstă, domiciliu ori ocupație.
Chiar și gestul simbolic de a planta un singur arbore în curtea proprie ori în parcul din apropiere reprezintă, prin însumare, o contribuție la salvarea planetei, fiind cel mai frumos și prețios dar pe care-l putem oferi generațiilor viitoare.
Inginer Sorin Ciobanu
Director al Direcției Silvice Suceava