Paște în Bucovina

Lumina Învierii de la Ierusalim, concert Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „10 Prăjini”, de Paște

O delegație de la Arhiepiscopie va pleca la Ierusalim pentru aducerea Luminii Sfinte, cu un avion privat, așa cum a fost și în anii trecuți
O delegație de la Arhiepiscopie va pleca la Ierusalim pentru aducerea Luminii Sfinte, cu un avion privat, așa cum a fost și în anii trecuți

Evenimentul de aducere a Luminii Sfinte de la Ierusalim va fi organizat, și în acest an, de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava, prin Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a anunțat marți că o delegație de la Arhiepiscopie va pleca la Ierusalim pentru aducerea Luminii Sfinte, cu un avion privat, așa cum a fost și în anii trecuți. Administrația județeană s-a implicat în organizare încă de la debutul acestui eveniment religios în România, din anul 2009.
De atunci, aducerea Luminii Harice de la Ierusalim face parte din programul „Paștele în Bucovina”, care a debutat în 26 martie cu Festivalul „Buna Vestire” de la Fundu Moldovei. „Paștele în Bucovina” include acțiuni desfășurate în tot județul Suceava, primăriile organizând evenimente precum Festivalul Produselor Tradiționale de Post de la Adâncata, Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești, care deja au avut loc, Festivalul de Ouă încondeiate de la Moldovița, care va avea loc duminică, sau târgurile de Paște care sunt organizate în toate zonele județului Suceava.
În prima zi de Paște, pe 16 aprilie, la Muzeul Satului Bucovinean va avea loc slujba la biserica din incintă, apoi un concert de toacă, coruri și clopote, urmat de un concert de tobe și toacă susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „10 Prăjini” . „Invităm sucevenii și turiștii să vină la aceste evenimente. Suceava este un pol de atracție deosebit, iar aceste forme de turism cultural, religios se vede că au prins contur puternic în ultimii ani. Bucovina a devenit un lider în ceea ce înseamnă autentic, tradițional, cu o amploare deosebită în perioada marilor sărbători religioase”, a declarat președintele Gheorghe Flutur.

Recomandări

Sfânta Lumină s-a pogorât la Mormântul Învierii din Ierusalim. Lumina Harică va ajunge la Suceava în jurul orei 20:20

Petrecere latino la Hanul Bucovinei din Câmpulung, în a doua zi de Paște: hituri din telenovele, ritmuri latino și line-up de top