Infrastructură

Lucrările la drumul județean Boroaia – Giulești ar putea fi finalizate până la toamnă

Gheorghe Flutur a inspectat lucrările la drumul Boroaia - Giulesti - limita cu județul Neamț

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a verificat, vineri, lucrările de pe drumul județean 155B, pe tronsonul Boroaia – Giulești – limita cu județul Neamț, pe partea dreaptă a râului Moldova. Gheorghe Flutur a precizat că lucrările de modernizare se realizează pe un tronson de 5,4 kilometri, printr-un proiect al Consiliului Județean Suceava. Flutur a precizat că lățimea drumului va crește de la 6 la 8 metri. Șeful administrației județene a spus că până în momentul de față s-au realizat acostamente, podețe transversale drumului județean pentru preluarea și descărcarea apelor pluviale, podețe la drumurile laterale pentru asigurarea accesului la drumul județean, precum și podețe de acces în curți.
„Din ce am constatat, cam într-o săptămână se termină de turnat primul strat de asfalt, urmând să se treacă imediat la următorul, astfel încât apreciez că la toamnă se vor putea finaliza lucrările la acest tronson”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava. El a amintit că în momentul de față, în județ se lucrează la multe drumuri județene și naționale. Gheorghe Flutur a precizat că pe drumurile județene se lucrează la Vulturești, Hârtop, Valea Moldovei, Mălini, Mușenița, Bilca, Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi, Mănăstirea Humorului, Pleșa, Panaci, Câmpulung Moldovenesc – Rarău, pe la Izvorul Alb, Gemenea și Stulpicani.

Recomandări

7 kilometri de drum din zona Vadu Moldovei au fost modernizați în doar 6 zile. Șoldan: „Ce nu au reușit alții ani la rând am făcut noi în mai puțin de o săptămână”

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic

Șoldan anunță începerea modernizării DJ 208F în zona Vadu Moldovei, care nu a mai văzut asfalt pe anumite porțiuni de peste 15 ani