Moment festiv

LPS Suceava a premiat cei mai buni sportivi ai anului 2024

Conducerea Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava și-a premiat joi cei mai buni elevi în disciplinele în care au concurat. Ceremonia a avut loc în amfiteatrul instituției și a fost oficiată de directorul LPS, Ciprian Anton. Față de ceilalți ani, acum sportivii au primit cupele și diplomele chiar din partea antrenorilor alături de care au obținut rezultatele de anul acesta. Ciprian Anton i-a felicitat pe toți sportivii premiați, dar și pe antrenori și pe profesorii de cultură generală. Pentru premiul de cel mai bun fotbalist, Sebastian Burlacu, premiul a fost ridicat de părinții acestuia, vizibil emoționați. Și asta pentru că Sebastian este plecat în Italia, unde a semnat cu clubul de Serie A Como. La final, directorul LPS Suceava a anunțat instituirea unui nou titlu, cel de profesorul anului. Iar pentru 2024, premiul a fost acordat directoarei adjuncte, Ioana Cristina Lohănel.
Iată cum arată premiile, pe discipline sportive, pentru anul 2024:
ATLETISM: I – Precub Denis
II- Timofticiuc Denisa
III- Ignătescu Marian
LUPTE: I- Muntean Robert George U17
II- Romega Ioana Maria U17
III- Cozma Victor U13
III- Lupitrec Tudor U13
HANDBAL FETE: I-Sandu Beatrice
II- Gîtman Maria
III-Petruneac Alexia
HANDBAL BĂIEȚI : I – Ungurean Robert
II- Carvațchi Andrei
III- Mitrea Rareș
VOLEI FETE: I – Tătărău Medeea Sophia
II- Enciu Moldovan Maria
III- Olariu Alessia Elena
VOLEI BĂIEȚI: I- Verciuc Ioan
II- Ghiuță Luca Alexandru
III- Verciuc Valeriu
RUGBY MASCULIN I -Onea Ioan
II- Iliescu Codrin Vasilică
III – Lozniceru Alexandru
RUGBY FEMININ- locul 1 judet și locul 3 la zonă
I- Ciornei
II- Codau Andreea
III – Hulboaca Luminița
NATAȚIE I Moscaliuc Maria
II Cazacu Elissa
III Trifan Fabian
FOTBAL I-Sebastian Burlacu
II- David Grigoraș
III- Messi Coajă

Recomandări

Tineri șahiști, premiați la cea de-a III-a ediție a turneului „Șah la Parc”, organizat la Câmpulung Moldovenesc

Aproximativ 100 de lucrări pot fi admirate în cadrul Expoziției Internaționale de Grafică Satirică Bucovina, ediția a XX-a, la Muzeul de Istorie Suceava

Mai sunt câteva zile în care vă puteți înscrie la Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediția a XXX-a

Peste 50 de sportivi suceveni cu rezultate deosebite la competiții naționale de înot și handbal vor fi premiați la inițiativa lui Gheorghe Șoldan

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți