S-a sucit

Lovită de o mașină, o septuagenară a refuzat transportul la spital, dar apoi s-a prezentat singură pentru a primi îngrijiri

Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce femeia pe care a atins-o cu mașina s-a prezentat la spital pentru a solicita îngrijiri medicale, în condițiile în care la solicitarea șoferului refuzase transportul la o unitate medicală. Evenimentul s-a petrecut vineri seară, la Câmpulung Moldovenesc, în parcarea din spatele blocului turn din centrul orașului.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, dar septuagenara s-a prezentat la spital abia seara și a povestit că a fost victima unui accident rutier, fiind lovită de o mașină de culoare albă care efectua o manevră cu spatele.
„Victima a discutat cu conducătorul autoturismului în cauză, iar pe motivul că se simte bine i-a spus acestuia să părăsească locul faptei întrucât nu necesită îngrijiri medicale și nu dorește să fie transportată la spital în acest sens”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Ulterior, femeia s-a răzgândit și a mers singură la spital, dar această schimbare de atitudine s-a lăsat cu urmări penale pentru șofer, un tânăr de 28 de ani, din județul Botoșani.
Acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea urmelor acestuia”.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei