Planuri

Licitații din timp la educație

Ministrul Educației, Cristian Adomniței, a declarat, ieri, că în 2008 licitațiile vor fi organizate în primul trimestru, imediat după aprobarea bugetului, astfel încât toți banii să poată fi cheltuiți pe durata celor 12 luni și să nu fie pierduți cum s-a întâmplat în acest an.
„Îmi pare rău că am pierdut acești bani pentru că nu au fost cheltuiți. Ei au fost luați de la capitolul cheltuieli. Am ajuns în situația să avem bani mulți și să nu poată fi cheltuiți. Acest lucru nu se va mai repeta în 2008, când vom organiza licitații în primul trimestru. De vină pentru că nu au fost cheltuiți banii sunt școlile, inspectoratul și implicit ministerul”, a spus Adomniței.
Bugetul alocat Ministerului Educației a fost redus cu 435 milioane de lei la a treia rectificare din acest an aprobată, ieri, de Guvern.

Recomandări

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Liderii AUR Suceava au criticat majorarea chiriilor din piețe și Bazar, susținând că această decizie este „o nouă povară pe umerii sucevenilor”

75 de cabinete veterinare din județ, din totalul de 99, afectate grav de amânarea licitațiilor pentru noi contracte