Control silvic

Lemn în valoare de aproape un milion de lei, confiscat în urma acțiunii coordonate din elicopter

Acțiune de control de amploare pe linia neregulilor silvice din județul Suceava, coordonată din elicopter
Acțiune de control de amploare pe linia neregulilor silvice din județul Suceava, coordonată din elicopter

Poliția Română a organizat săptămâna trecută, timp de patru zile, o acțiune de control de amploare pe linia neregulilor silvice din județul Suceava, cu echipaje aduse în majoritate din alte județe și cu sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul acțiuniis-au confiscat peste 3000 de mc material lemnos, în valoare de aproape 1 milion de lei. Echipele de control au descins la 15 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, care erau pe o listă neagră întocmită anterior de către polițiștii suceveni, care au fost cei care au solicitat sprijin pentru un control de amploare.
Cel mai mult s-a acționat la Moldovița, unde, doar de la o firmă, a fost confiscat lemn în valoare de aproape 500.000 de lei, în special cherestea. Firma vizată este cea care aparține familiei primarului din Moldovița, Traian Iliesi, fiind pe numele fiului său.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Suceava, Maramureș, Neamț, Bacău, Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna și Vrancea, alături de personal silvic adus în general din alte zone ale țării.
În cele patru zile, polițiștii au aplicat 34 de amenzi, în valoare totală de 144.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și au constatat o infracțiune de evaziune fiscală.
Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 3.101 mc de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 943.000 de lei.
Activitățile s-au desfășurat în colaborare cu specialiști silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, gărzile forestiere Brașov, Cluj, Focșani, Râmnicu Vâlcea și Suceava.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile