USV

Lectoratul de limbă română din Cernăuți, Ucraina, la al doilea an de la înființare

Valentin Popa, rectorul USV
Valentin Popa, rectorul USV

În cadrul parteneriatului cu Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți (Ucraina), beneficiind de suportul financiar al Ministerului Educației, la finele anului 2014, la Cernăuți și-a început activitatea Lectoratul de Limbă Română al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Lectoratul își propune promovarea limbii și literaturii române, a culturii și civilizației românești în Regiunea Cernăuți.
„O atenție deosebită consider că trebuie să o acordăm comunității românești din Ucraina, o comunitate de peste 500.000 de români, care mai au la dispoziție un număr de 80 de școli gimnaziale și 5 licee cu predarea în limba română, însă dispun de un acces limitat la studii universitare în limba română. De aceea suntem bucuroși și mândri că suntem în cel de-al doilea an de funcționare al Lectoratului român al USV la Cernăuți”, a menționat rectorul Universității din Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.
Acesta a mai adăugat că un obiectiv prioritar al noului său mandat constă în dezvoltarea relațiilor cu universitățile din Republica Moldova și Ucraina, dar și atragerea studenților români din aceste două țări.
„Deși funcționarea Lectoratului este un pas deosebit de important pentru promovarea și apărarea limbii române, dar și pentru sprijinirea comunității românești din Bucovina, considerăm că avem obligația de a face mai mult”, a mai spus Valentin Popa, rectorul USV.
În anul universitar trecut, lector la Cernăuți a fost conf. dr. Sabina Fînaru, iar în prezent este as. dr. Gina Puică.
La Universitatea din Suceava studiază 293 de studenți străini, dintre care 270 din Republica Moldova, 19 din Ucraina și câte unul din Siria, Turkmenistan, Grecia și Turcia. În anul universitar trecut, studenții străini se cifrau la 283 (Republica Moldova – 262, Ucraina – 17, Grecia – 2, Siria – 1, Turkmenistan – 1).

Recomandări

Admiterea 2026, organizată de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, va debuta pe data de 13 iulie

Centrul de Studii Asiatice deschide înscrierile la cursurile gratuite de limbă și cultură chineză pentru studenții Universității Suceava

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur