Voluntariat

„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”

Copii din județele Suceava și Iași au participat în această săptămână la proiectul „Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”.
La Centrul de Educație Profesională din Suceava copiii au intrat în contact cu informații privind liniile electrice aeriene, lucrările la înălțime, echipamente de protecție etc., oferite de voluntarii Delgaz Grid și E.ON.
Cei mici au promis că vor transmite mai departe mesajele de siguranță fraților, părinților, bunicilor, vecinilor și prietenilor și că, de acum înainte, vor fi mai atenți la prize, la aragaz, la cablurile de curent și că nu se vor juca niciodată în apropierea țevilor de gaz sau în preajma stâlpilor de electricitate. Voluntarii au fost impresionați la rândul lor de implicarea, entuziasmul și dorința de a ști cât mai multe ale celor mici.
Proiectul “Lecții despre energie” a debutat în urmă cu 10 ani, scopul acestuia fiind însușirea de către cei mici a unor reguli minimale de utilizare în condiții de siguranță a diferitelor forme de energie. În acest proiect au fost implicați până în acest an 1.200 de voluntari, iar numărul unităților beneficiare a ajuns la 530, cu circa 18.000 de beneficiari.

„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”
„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”
„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”
„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”
„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”
„Lecții despre energie”, în cadrul Programului „Școala altfel”

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

INSTALARE CAPACITATE NOUĂ DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE SOLARE LA NIVELUL SOCIETĂȚII IATCU SPEED S.R.L.

INSTALARE CAPACITATE NOUĂ DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE DIN SURSE SOLARE LA NIVELUL SOCIETĂŢII IATCU SPEED S.R.L.

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan