La finalul săptămânii

La Rădăuți va avea loc Târgul Olarilor „Ochi de păun”

Nistor Tatar a precizat că târgul olarilor va fi finanțat de primărie și din sponsorizări
Nistor Tatar a precizat că târgul olarilor va fi finanțat de primărie și din sponsorizări

Municipiul Rădăuți va găzdui, la finalul acestei săptămâni, Târgul Olarilor „Ochi de Păun”. Evenimentul, unul de tradiție pentru Rădăuți, va avea loc în perioada 25 – 27 august 2017, fiind organizat de primăria municipiului, Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” și Casa Municipală de Cultură. Primarul din Rădăuți, Nistor Tatar, a ținut să precizeze că anul acesta festivalul nu mai beneficiază de sprijinul financiar al Consiliului Județean Suceava, fiind scos din calendarul acțiunilor culturale organizate de această instituție. „Până acum primeam, în medie, circa 4.000 de lei de la Consiliul Județean pentru activități culturale. Anul acesta ni s-au tăiat. Probabil că activitățile culturale se finanțează pe carnete de partid, și s-a considerat că municipiul Rădăuți nu mai are acțiuni culturale”, a spus Nistor Tatar. El a precizat că finanțarea târgului olarilor va fi asigurată în totalitate de la bugetul local și din sponsorizări. Astfel, bugetul total al târgului va fi de 90.000 de lei, din care 67.000 de lei au fost alocați de la bugetul primăriei, iar diferența este acoperită din sponsorizări.
Nistor Tatar a spus că deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, la ora 10:30, la primărie, și la ora 11:00 la Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”.
În cadrul târgului vor participa ceramiști din mai multe centre de ceramică, printre care cele din Rădăuți, Marginea, Horezu – Vâlcea, Baia Mare – Maramureș, Dorohoi – Botoșani, Corund, Liliceni și Miercurea Ciuc – Harghita, Deva – Hunedoara, Dej – Cluj, Pașcani – Iași, Arad, Bistrița-Năsăud și Galați.
În cursul zilei de vineri, în cadrul târgului olarului va avea loc un spectacol folcloric, în timp ce sâmbătă, participanții la târg vor putea asista la un spectacol susținut de Lara & Band, Claudia Pavel și Matteo. Pentru ziua de duminică este programat un spectacol susținut de Bosquito și Fără Zahăr.

Recomandări

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

„Conexiuni artistice în Noaptea Muzeelor”, la Rădăuți, o celebrare a patrimoniului și artei cu peste 550 de participanți