În cadrul manifestării culturale europene Noaptea Muzeelor, Asociația Reper Etnocultural Identitar organizează evenimentul „Conexiuni artistice în Noaptea Muzeelor”, o inițiativă culturală dedicată promovării patrimoniului tradițional și valorilor identitare prin intermediul artei și al dialogului cultural, sâmbătă, 23 mai 2026, începând cu ora 17.30.
Evenimentul va reuni prezentări tematice, momente artistice și activități culturale desfășurate în spațiul Muzeului Etnografic ,,Samuil și Eugenia Ioneț” Rădăuți, oferind publicului o experiență dinamică și accesibilă tuturor vârstelor. Programul propus urmărește să creeze punți între patrimoniul etnografic, expresia artistică contemporană, comunități și etnii diferite prin recitaluri, dans, intervenții artistice și prezentări dedicate identității culturale bucovinene și românești.
Începând cu ora 17.30 va avea loc prezentarea ,,Muzeul Etnografic Rădăuți: de la colecție la instituție”- prof Augustin Cigoli și un minirecital de pian – Nicole Gabriela Luța, Loretto College St Albans, Marea Britanie, Sala Albă a Muzeului Etnografic ,,Samuil și Eugenia Ioneț”.
Apoi vor prezenta momente artistice: Corul “Lumină lină” al Școlii Gimnaziale ,,Iulian Vesper”, Horodnic de Sus, Grupul ,,Huțulii de la munte”, Brodina, Ansamblul ,,Cununa Olarilor Bucovineni”, Marginea, Ansamblul ,,Ciobănașul” al Clubului Copiilor Rădăuți, Ionela Popescu, elevi ai Școlii de canto ,,Voice Art by Patricia Buliga”, Grupul ,,Ceramik ART”, Marginea, elevi din cadrul Clubului Copiilor Rădăuți, soliști din Brodina, Rădăuți, Marginea, Gălănești.
- Accesul publicului este gratuit, între orele 16:00 – 22:00
Accesul publicului este gratuit atât pentru vizitarea Muzeului Etnografic ,,Samuil și Eugenia Ioneț”, în intervalul orar 16:00 -22:00, cât și pentru a participa la evenimentul organizat de către Asociația Reper Etnocultural Identitar , începând cu ora 17.30.
Specialist PR și comunicare dr. Viviana- Maria Huțuleac a declarat că organizarea acestui eveniment „ne propunem să facilităm apropierea publicului de instituțiile muzeale și să încurajăm participarea unui număr cât mai mare de vizitatori în cadrul Nopții Muzeelor. În același timp, inițiativa urmărește să susțină dialogul intercultural și să evidențieze rolul creativității artistice în conservarea, reinterpretarea și transmiterea valorilor identitare și a patrimoniului cultural către noile generații”.






