Liga a II-a

La Pojorâta e nevoie de întăriri

Bogdan Grosu spune că Bucovina Pojorâta are nevoie de întăriri

Aflată la prima participare în eșalonul secund al fotbalului românesc, formația Bucovina Pojorâta a încheiat anul 2015 pe poziția a 11-a în ierarhia Seriei I. Chiar dacă, ambițioși fiind, și-au propus în sinea lor mai mult, s-a dovedit de această dată că entuziasmul și tinerețea nu au fost de ajuns pentru a-i ține pe bucovineni departe de grijile retrogradării.
„Este clar că situația din clasament nu are cum să ne mulțumească și vom vedea în pauza de iarnă ce măsuri se impun, astfel încât să avem speranțe într-un parcurs consistent în sezonul de primăvară. În mod cert avem nevoie de întăriri, pentru că ne așteaptă o parte a doua a campionatului foarte complicată. Vor retrograda multe echipe în condițiile în care, de la vară, Liga a II-a va activa într-un format cu o singură serie și este obligatoriu ca noi să ne regăsim deasupra liniei”, a declarat Bogdan Grosu, directorul tehnic al grupării din Pojorâta.
Reunirea lotului Bucovinei este programată pe data de 12 ianuarie, însă până atunci conducerea clubului și stafful tehnic au programate mai multe întâlniri pentru a pune la cale planul de bătaie pentru retur.

Recomandări

Nou-promovata în Liga a II-a Cetatea Suceava a început luni pregătirile pentru sezonul viitor, care va începe pe data de 1 august

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire