Jurizare pentru Prix du Premier Roman, la Universitatea din Suceava

Juriu
Juriu

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în colaborare cu Institutul Francez din Iași, a organizat, miercuri, 14 februarie, jurizarea romanelor franceze intrate în concurs pentru „Prix du premier roman” 2018.
În această activitate au fost implicate cadre didactice ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, precum și doctori formați în domeniul Filologie la universitatea suceveană: prof. dr. Elena Brândușa Steiciuc, conf. dr. Raluca Nicoleta Balațchi, lector dr. Elena Camelia Biholaru, lector dr. Corina Iftimia, lector dr. Nicoleta Loredana Moroșan, lector dr. Mariana Șovea și dr. Briana Belciug. În urma unei lecturi multiple, au fost analizate diversele aspecte tematice și stilistice ale celor nouă volume cu care autorii și-au început cariera de romancier, la edituri de mare prestigiu din Franța. Coordonatorul acestei activități, prof. dr. Elena Brândușa Steiciuc, a transmis organizatorilor clasamentul rezultat în urma evaluării de la USV, apreciind că romanul „Transcolorado”, de Catherine Gucher, apărut la Editura Gaïa, în 2017 (aceeași editură care a consacrat-o pe compatrioata noastră, Liliana Lazar) are toate șansele de a obține marele premiu, care se va acorda la Chambéry (Franța), în luna mai.

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est

„Școala de Gangsteri”, cel de-al patrulea roman semnat de Constantin Severin va fi lansat vineri, la Muzeul Național al Bucovinei