Recomandare

IȘJ cere directorilor de școli să asigure căldura în clase

Inspectoratul Școlar Județean cere tuturor directorilor de școli să înceapă furnizarea de agent termic în toate unitățile școlare. Din cauza temperaturilor scăzute din ultimele zile, IȘJ a transmis în școli recomandarea ca elevilor și cadrelor didactice să li se asigure confortul termic necesar desfășurării activității de învățământ, prin încălzirea corespunzătoare a spațiilor școlare pe parcursul desfășurării orelor de curs. În ceea ce privește aprovizionarea școlilor din județ cu lemn și alte materiale combustibile, inspectorul școlar general Petru Carcalete a declarat că „instituțiile de învățământ au materiale pentru încălzire și nici un director nu ne-a anunțat că ar avea probleme în acest sens”. Petru Carcalete a declarat că nu are o evidență precisă a aprovizionării școlilor cu combustibil pentru încălzire, pentru că de acest lucru se ocupă primăriile, însă a precizat că „dacă ar fi fost probleme în acest sens, la întâlnirea cu directorii de săptămâna trecută am fi fost anunțați”.

Recomandări

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Recepția lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Râșca – Ctitoria lui Petru Rareș, readusă la strălucirea voievodală

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava
„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava