Măsură

Irlanda a eliminat restricțiile privind accesul pe piața muncii pentru români și bulgari



Guvernul irlandez a eliminat toate restricțiile privind accesul pe piața muncii pentru muncitorii din România și Bulgaria, măsuri care datau de la aderarea celor două state la UE acum cinci ani, relatează cotidianul Irish Times în ediția electronică.
Măsura vine în urma unei scăderi puternice a numărului de români și bulgari care călătoresc în Irlanda în căutarea unui loc de muncă. În plus, aceasta vine la câteva luni de la solicitarea Comisiei Europene către guvernul irlandez de a examina necesitatea actuală a restricțiilor.
„A devenit clar că baza pentru continuarea restricțiilor privind accesul pe piața muncii pentru cetățenii români și bulgari este discutabilă”, arată un comunicat al Departamentului irlandez pentru muncă, afaceri și inovație.
„Astfel, guvernul a decis avansarea imediată a datei de acces pe piața muncii al cetățenilor bulgari și români”, adaugă Departamentul.
Examinarea care a urmat solicitării Comisiei Europene de a analiza eliminarea restricțiilor privind accesul pe piața muncii a ținut cont printre altele de numărul de aplicații pentru permise de muncă venite din România și Bulgaria.
„De la un vârf în 2003, numărul celor care căutau un loc de muncă în Irlanda a scăzut semnificativ începând cu 2007”.
„În 2003 aproximativ 3.600 de permise de muncă erau solicitate de cetățenii celor două state, ajungând la 500 de aplicații în 2011”, mai arată comunicatul citat de Irish Times.
Câmpeanu: Decizia Irlandei, pas firesc în direcția unei mobilități depline pentru lucrătorii români
Decizia Irlandei de ridicare a restricțiilor reprezintă un pas firesc către aplicarea principiului liberei circulații în direcția unei mobilități depline pentru lucrătorii români, într-o Uniune Europeană cu țeluri și idealuri comune, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Mariana Câmpeanu își exprimă satisfacția față de recenta decizie a guvernului irlandez de ridicare a restricțiilor privind accesul lucrătorilor români pe piața forței de muncă.
„Măsura adoptată de guvernul irlandez va contribui substanțial la intensificarea dialogului economic și politic dintre țările noastre. Consider că această decizie reprezintă un pas firesc către aplicarea principiului liberei circulații în direcția unei mobilități depline pentru lucrătorii români, într-o Uniune Europeană cu țeluri și idealuri comune. Mobilitatea lucrătorilor este un subiect extrem de relevant în special în contextul european actual în care statele membre sunt încă afectate de criza economică. În același timp, mobilitatea lucrătorilor este un proces care, nerestricționat, asigură flexibilitatea pieței forței de muncă și echilibrul între cerere și ofertă”, a spus Mariana Câmpeanu, citată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii
Ministrul Muncii a precizat că deși guvernul irlandez anunța, în decembrie 2011, că va menține restricțiile pe piața muncii pentru lucrătorii români, din cauza creșterii numărului de șomeri, semnalul politic transmis vineri de autoritățile irlandeze reconfirmă eforturile depuse de România în direcția ridicării tuturor restricțiilor impuse de statele membre care mențin astfel de măsuri.
„De asemenea, doresc să reconfirm angajamentul guvernului de la București de a continua toate aceste demersuri menite să instaureze un context firesc, de altfel, al egalității în drepturi pentru toți cetățenii europeni”, a mai spus Mariana Câmpeanu.
Până la luarea acestei decizii, lucrătorii români care doreau să lucreze în Irlanda aveau nevoie de permis de muncă.
Numărul cetățenilor români care au ales Irlanda ca destinație de emigrare a rămas relativ stabil în primii cinci ani după aderarea României la Uniunea Europeană.
Autoritățile irlandeze nu dețin o evidență exhaustivă a cetățenilor români care locuiesc în Irlanda, deoarece cadrul normativ intern nu impune obligația înregistrării cetățenilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene care și-au exercitat dreptul de ședere pentru perioade mai mari de trei luni.
Singurele cifre cu privire la prezența cetățenilor români pe teritoriul Irlandei pot fi extrase din rapoartele autorităților irlandeze privind permisele de muncă emise cetățenilor români. Cu excepția anilor 2007 și 2008 când au fost emise 14.525 respectiv 6.762 permise, în ultimii trei ani, cifrele s-au stabilizat la 2.624 în anul 2009, 3.002 în anul 2010, 3.841 în anul 2011, 1169 (ianuarie-aprilie) în anul 2012, a precizat Ministerul Muncii.



Recomandări

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților
Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu, consideră că lipsa soluțiilor de pe piața muncii afectează inflația și nivelul de trai al românilor

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”