Iohannis: În CSAT am decis să se lucreze la o strategie pe termen mediu și lung pe tema Moldovei

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, după ședința CSAT, că a fost luată decizia formării unui grup de lucru care să elaboreze până la sfârșitul anului o strategie pe termen mediu și lung pe tema relației cu Republica Moldova care va trata inclusiv subiectul unirii, scrie Mediafax. „Pentru a se îmbunătăți relația dintre România și Republica Moldova s-a decis să se lucreze pe o strategie pe termen mediu și lung care va stabili cum ne vom poziționa în această relație. Evoluția politică din Republica Moldova ne-a arătat că partidele pro-europene au dificultăți care s-au văzut după alegerile parlamentare din 2014”, a explicat Iohannis.Președintele a spus că este nevoie de relație ”mai bună, mai performantă, mai pragmatică și mai previzibilă”, iar faptul că România vine în sprijinul Republicii Moldova cu o finanțare importantă este un început, însă este necesară o implicare mult mai profundă.

Recomandări

EGGER investește pe termen lung în siguranța la locul de muncă, cu programe de prevenție și instruire aplicată

Săptămâna siguranței” (Safety Week), organizată la fabrica EGGER din Rădăuți, marchează Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă
Săptămâna siguranței” (Safety Week), organizată la fabrica EGGER din Rădăuți, marchează Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă

Fenomenul de „bullying”, în toate formele sale, discutat cu specialiști, părinți și copii, într-o conferință internațională, la Suceava

Orientul Mijlociu (I) (O acțiune premeditată)

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare