Preocupare

Investiții masive pentru rezolvarea problemei locurilor în grădinițe



– Numai pentru deschiderea unei grădinițe în Obcini sunt necesare peste 12 miliarde de lei vechi
În fiecare an, grădinițele sunt asaltate de părinți disperați că nu vor mai găsi locuri și pentru copiii lor, concurența fiind adeseori mai mare decât în cazul liceelor sau facultăților.
Cu această situație se confruntă majoritatea orașelor din țară, iar la Suceava, chiar dacă situația nu e atât de gravă precum în București sau alte capitale de județ, numărul de locuri la grădinițe este insuficient, comparativ cu cererile înregistrate.
„Problema locurilor în grădinițe este una foarte importantă și trebuie tratată cu seriozitate maximă. Tocmai de aceea, încă de la începutul mandatului de primar am alocat foarte mulți bani pentru modernizarea spațiilor de învățământ, am inaugurat grădinița cu 225 de locuri din Burdujeni, grădinița din Burdujeni Sat, în vreme ce alte grădinițe sunt în curs de modernizare” a declarat primarul Ion Lungu.
O primă măsură inițiată de municipalitate este cea de mărire a capacității grădinițelor, prin mansardarea spațiilor existente, acolo unde este posibil.
“Până acum, au fost întocmite proiecte de mansardare a trei grădinițe – una de pe strada Alexandru cel Bun, grădinița Prichindel, de lângă Șc. Gen. Nr. 11 și Grădinița Nr. 9 de lângă Balada. Proiectele au fost depuse spre aprobare Ministerului Învățământului”, a precizat edilul sucevean.
O altă modalitate de sporire al numărului de locuri disponibile în grădinițe este cea de construire a noi asemenea clădiri. În perioada imediat următoare va avea loc licitația de atribuire a lucrărilor de amenajare a unei grădinițe pentru cartierul Obcini, unde este absolut necesară această instituție, fiind singurul cartier fără grădinițe, dar cu un număr mare de copii.
Din bugetul local, pentru anul în curs au fost alocate deja 5 miliarde de lei vechi, dar cum în total sunt necesare peste 12 miliarde de lei vechi, se încearcă obținerea diferenței de bani de la Guvern.



Recomandări

Primarul din Liteni anunță că noul Centru Cultural al orașului, cu o sală de 400 de locuri, va fi finalizat în această toamnă

Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă
Primarul Tomiță Onsii spune că noul Centru Cultural din Liteni va fi finalizat în această toamnă

Buget-record pentru modernizarea străzilor din Suceava. Primarul Vasile Rîmbu anunță investiții de aproape 50 de milioane de lei

Buget-record pentru modernizarea străzilor din Suceava. Primarul Vasile Rîmbu anunță investiții de aproape 50 de milioane de lei
Buget-record pentru modernizarea străzilor din Suceava. Primarul Vasile Rîmbu anunță investiții de aproape 50 de milioane de lei

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții