În 2019 și 2020, în municipiul Suceava vor fi făcute investiții în valoare de 28 de milioane de lei, din credite aprobate anterior, dar care nu au putut fi accesate, din cauza restricțiilor impuse de Guvern.
„În perioada în care nu ni s-a aprobat tragerea de bani din creditele contractate, noi am făcut o serie de proiecte de investiții din fonduri proprii – modernizarea Pieței Burdujeni, a Pieței Centrale, reabilitarea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, mansardarea Școlii Nr. 10 etc., încât acum sumele rămase necheltuite pot fi direcționate pentru alte investiții”, a precizat inițiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu, care a solicitat consilierilor locali să aprobe noile liste de investiții pentru care să fie folosite creditele.
Cea mai mare sumă, 25 de milioane de lei, este dintr-un credit contractat la CEC Bank, cu o maturitate de 10 ani, din care nu s-a utilizat nici un ban până acum, iar alți 3 milioane de lei sunt dintr-un credit anterior, care mai poate fi utilizat doar până la jumătatea anului.
Tocmai de aceea, banii care mai pot fi utilizați până la 30.06.2019 au fost repartizați pentru finanțarea a două proiecte realizabile în acest termen – amenajarea platformei betonate și a împrejmuirii necesare pentru stația de încărcare a autobuzelor electrice, din Burdujeni Sat, precum și construirea sălii de gimnastică de la Colegiul Național „Spiru Haret”.
Din creditul de 25 de milioane de lei, principalul obiectiv de investiții propus spre finanțare este ruta alternativă Suceava – Botoșani – etapa I – pod peste râul Suceava, cu peste 5 milioane de lei necesari.
Al doilea obiectiv, ca valoare, este cel de modernizare a Ștrandului Ițcani, cu un necesar de 5 milioane de lei, urmat de extinderea rețelei de gaz metan în Burdujeni Sat și cartierul Tineretului, cu peste 4 milioane de lei.
Alimentarea cu energie electrică a stației de încărcare a autobuzelor electrice este un proiect care necesită 3,7 milioane de lei, realizarea de drumuri și parcări în cartierul Europa, de pe dealul Tătărași, costă 2 milioane de lei, în vreme ce pentru reabilitarea de puncte termice și a unor rețele de termoficare se alocă 1,7 milioane de lei. Realizarea serei floricole a municipalității necesită investiții de 1,5 milioane de lei din acest credit.
Nu în ultimul rând, pentru continuarea lucrărilor de construire a unui centru de documentare-informare și laboratoare la Colegiul Național „Petru Rareș” se propune alocarea a 2 milioane de lei.
Edilul sucevean a menționat că finanțarea acestor investiții din credite este benefică în relația cu constructorii, deoarece aceștia au siguranța decontării la timp a lucrărilor efectuate, ceea ce îi stimulează să facă eforturile necesare pentru a realiza totul cât mai rapid.






