În perioada 25-29 septembrie

Învățământ online pentru elevii din școlile unde sunt organizate secții de votare

Învățământ online pentru elevii din școlile unde sunt organizate secții de votare
Învățământ online pentru elevii din școlile unde sunt organizate secții de votare

Elevii din 329 de școli sucevene unde sunt organizate secții de votare vor învăța online, în perioada 25-29 septembrie. Conform unui comunicat de presă trimis de IȘJ Suceava, activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare se suspendă în perioada 25-29 septembrie. Cursurile se vor desfășura exclusiv în sistem online. Această decizie a fost aprobată de ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020.
Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, profesorul Grigore Bocanci, a declarat că în această perioadă activitățile didactice în unitățile de învățământ aflate în această situație se vor realiza conform metodologiei privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, aprobată prin OMEC 5545/2020.
„În județul Suceava, 388 de unități de învățământ preuniversitar nu sunt organizate ca secții de votare, din totalul de 717 unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri. Acestea își vor desfășura cursurile după scenariul aprobat de comitetul județean pentru situații de urgență”, susține inspectorul școlar general Grigore Bocanci. Procesul instructiv-educativ „față în față” va fi reluat în data de 30 septembrie, conform scenariilor aprobate, cu respectarea tuturor condițiilor de siguranță și igienă sanitară. Această propunere a fost agreată la întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul Educației și Cercetării a avut-o cu reprezentanți ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Orașelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Recomandări

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

„100 de copii pentru 100 de stejari”. Elevi ai Școlii Nr. 4, într-o acțiune de plantare la Dărmănești

Eleva Ecaterina Costîn, de la Colegiul „Petru Rareș”, s-a calificat la Olimpiada Internațională de Engleză

Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem
Eleva Costîn Ecaterina, de la Colegiul „Petru Rareș”, alături de insp. Parascheva Hisem