Lucrare finalizată

Intersecția spre aeroport a fost semaforizată

Firma contractată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a finalizat lucrările de semaforizare a intersecției dintre DN 29 Suceava-Botoșani și drumul secundar spre Aeroportul „Ștefan cel Mare” de la Salcea.
În cursul zilei de miercuri s-au realizat probele făcute pe generator și urmează a se realiza conectarea la rețeaua locală.
Noua amenajare va permite un acces mai facil și mai sigur spre și dinspre aeroportul sucevean.
Semaforul se impunea în condițiile în care traficul spre aeroport a crescut, iar șoferii au avut adesea probleme în schimbarea direcției sau în ieșirea de pe drumul secundar.
În acea zonă au fost și tamponări produse pe fondul neacordării de prioritate ori al nepăstrării distanței regulamentare în mers.

Intersecția spre aeroport a fost semaforizată
Intersecția spre aeroport a fost semaforizată
Intersecția spre aeroport a fost semaforizată
Intersecția spre aeroport a fost semaforizată

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o