Eveniment

Întâlnire a profesorilor de istorie, la Școala Generală Nr. 3

40 de profesori de istorie din județul Suceava s-au întâlnit ieri la Școala Generală Nr. 3, unde s-a desfășurat un simpozion dedicat Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Evenimentul s-a desfășurat sub îndrumarea profesorului Magdalena Rangu, iar responsabilul de activitate a fost profesorul Viorel Zamfir.
Directorul Școlii Generale Nr. 3, Venera Rusu, a declarat că „în cadrul seminarului, 12 profesori au prezentat comunicări, toate lucrările fiind incluse într-un volum realizat de membrii cercului pedagogic de istorie”. Cu ocazia derulării seminarului, la Școala Generală Nr. 3 s-a inaugurat și noul cabinet de istorie al unității de învățământ.
Venera Rusu a declarat că „pe lângă întâlnirile profesorilor de istorie care se desfășoară la nivel județean, cadrele didactice participă și la întâlniri la nivel național. Un asemenea eveniment s-a desfășurat în perioada 6-8 noiembrie, la Piatra Neamț”. Este vorba despre a patra conferință națională a Asociației Profesorilor de Istorie asociată la Euro Clio. În cadrul conferinței, cei cinci profesori suceveni participanți au prezentat cele mai importante realizări din județ, și anume cele 7 caiete de aplicații pentru elevi și profesori.

Recomandări

Neurochirurgia, între rădăcini și viitor. Dr. Iustinian Ioachim Simion, la o întâlnire emoționantă cu fălticenenii, la debutul Zilelor Culturii Fălticenene 2026

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Mitropolit Iacob Putneanul” s-a clasat pe locul 3 național la Cupa Satelor