26 iunie - 14 iulie

Înscrierile pentru Proiectul pentru copii „Artă și Artefacte” s-au încheiat

Muzeul Bucovinei organizează, în perioada 26 iunie – 14 iulie, ediția a II-a a proiectului „Artă și Artefacte”, proiect care vizează diversificarea paletei cultural-educative și deschiderea „lecțiilor de istorie” pentru publicul tânăr. Înscrierile s-au încheiat joi, 15 iunie, la sediul Muzeului de Istorie, din str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava. Participarea este gratuită. Copiii care vor participa la atelierul de arheologie experimentală vor putea dobândi cunoștințe despre: arheologie și Cultura Cucuteni, arta și artefactele din eneolitic, misterele restaurării ceramicii arheologice, colecțiile arheologice ale Muzeului Bucovinei și rolul muzeului în societate. În cadrul proiectului, la Muzeul de Istorie se va desfășura atelierul de arheologie experimentală “Artă și Artefacte”, care va fi organizat pe trei module: modul I – „Artă și artefacte în Cultura Cucuteni” (Arta cucuteniană; Cum descoperim artefactele?; Cum se realizau obiectele ceramice în preistorie?), modul II – „Și eu pot!” (modelaj și pictură în culori de apă, copiii vor învăța să modeleze în lut replici după obiecte specifice culturii Cucuteni) și modul III – „Restaurare pentru juniori” („Azi Cenușăreasă, mâine în cutie de cleștar” – prezentare materiale multimedia, aplicații pe tabletă grafică, prezentare noțiuni elementare de restaurare; „Ciobul – din cenușă în luminile rampei!” – aplicații practice, reconstituirea unui artefact creat). La atelierul de arheologie experimentală pot participa copii cu vârste între 10 și 14 ani, cu înclinații artistice, din mediul urban, care vor fi repartizați, în funcție de opțiunea selectată, în șase grupe de lucru: 26 – 30 iunie (două grupe), 3 – 7 iulie (două grupe) sau 10 – 14 iulie (două grupe). Relații la Muzeul de Istorie, str. Ștefan cel Mare, nr. 33, Suceava, tel.: 0230/216439, int. 114, Departamentul de proiecte, fax: 0230/522979, e-mail: contact@muzeulbucovinei.ro, www.muzeulbucovinei.ro/anunturi.

Recomandări

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava: Înscrieri deschise pentru o vacanță activă și educativă

Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/
Școala de Vară 2026 la Tales & Tech HUB Suceava. Sursa foto: https://talesandtech.ro/

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa
Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

„Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină”, adresat publicului adult, la Muzeul de Istorie Suceava